Întemeierea Moldovei



Întemeierea Moldovei este asemănătoare în mare parte cu cea a Ţării Româneşti. Sub aspect cronologic, evenimentele petrecute în Moldova au loc la mijlocul sec. al XIV-lea. La est de Carpaţi, în procesul de întemeiere deosebim trei etape.
Procesul istoric al întemeiereii statului moldovean a fost favorizat de unii factori externi printre care slăbirea dominaţiei tătare, ca urmare a luptei desfăşurate de Ungaria, Polonia, Ţara Românească. Slăbirea puterii tătarilor a însemnat şi înlăturarea unor piedici din calea comerţului răsăritean care putea străbate de acum nestingherit Moldova.
Prima etapă a întemeierii Moldovei. Informaţiile istorice ne îngăduie să distingem o primă etapă a procesului de întemeiere a Moldovei, petrecută mai cu seamă în anii 1352-1353, în timpul luptelor împotriva tătarilor. Cu acest prilej, în partea de nord est, în valea râului Moldova - unde datele istorice aşează o formaţiune prestatlă românească - se organizează de către regalitatea maghiară o marcă de apărare împotriva tătarilor, o unitate teritorială, politcă şi militară condusă de Dragoş, voievodul românilor maramureşeni. Aici, pe un şes întins cu multe sate, cu aşezări orăşeneşti, Baia drept capitală, se crease o stăpânire care poate fi considerată Moldova mică, care nu era un stat organizat deplin. Ea îndedeplinea funcţia de apărare, fără însă să lipsească şi alte caracteristici ale viitorului stat. Dovadă că Letopiseţul de când s-a întemeiat Ţara Moldovei, scris în vremea lui Ştefan cel Mare, consideră pe Dragoş întemeietorul moldovean.
Organizarea Moldovei în timpul lui Dragoş a pornit şi de la formaţiunile politice anterioare. Ea oglindedşte tendinţele locale de organizare statală, amplificate în perioada următoare. Aceste tendinţe se împletesc cu cele de emancipare de sub regalitatea maghiară.
A doua etapă a întemeierii Moldovei. A doua etapă începe cu 1359, în condiţii asemănătoare cu ceele petrecute în Ţara Românească. Istoricii au vorbit, în lumina izvoarelor documentare, de descălecarea lui Bogdan, voievodul românilor din Maramureş pe care l-au socotit întemeietorul statului feudal Moldova. Bogdan a fost stăpânul unui cnezat situat pe Valea Vişeului, compus din 22 de state şi având reşedinţă fortificată la Cuhea. El făcea parte din feudalitatea românească maramureşeană, ridicându-se la funcţia de voievod în rândul numeroşilor cnezi români.
Spre mijlocul sec. al XIV-lea, Bogdan se opune încercărilor de organizare a comitatului de către regalitatea maghiară şi înlăturării voievodatului maramureşan autohton românesc. Documentele regale îl pomenesc cu calificativul de necredinciosul nostru, semn al rezistenţei româneşti la politica de anulare a vechilor libertăţi. Ascensiunea Dragoşeştilor şi atribuirea mărcii moldovene acestora împiedicau libertatea de mişcare şi comunicare cu teritoriile din afara Carpaţilor, mai ferite de inixtiunile politicii regatului ungar.
În aceste împrejurări, ale continuei presiuni politice şi religioase a regalităţii maghiare asupra românilor din interiorul arcului carpatic şi din exteriorul lu, are loc o răscoală împotriva Dragoşeştilor, în 1359. La ea participă şi Bogdan, voievodul Maramureşului, care pleacă spre Moldova, încecrcând s-o scoată de sub controlul coroanei maghiare. Într-unul din izvoarele narative, o cronică scrisă ded Ioan de Târnave, se spune: "Bogdan, voievodul valahilor (românilor) din Maramueş, cu ajutorul valahilor dee acolo a trecut în taină în Ţara Moldovei, supusă coroanei ungureşti... Deşi a fost atacat în mai multe rânduri chiar de oştile regelui, totuşi crescând numărul valahilor ce locuiau în această ţară, ea s-a mărit, făcându-se o domnie " .
Ca atare, ceea ce nu s-a putut împlini în Maramureş se realizează în afara arcului. Înlăturând pe urmaşii lui Dragoş, cu ajutorul boierimii lcoale moldovene răsculate împotriva dominaţiei maghiare, Bogdan a întemeiat o nouă stăpânire, desăvârşind începuturile de organizare statală a Moldovei. La întemeiere au participat cetele de vieji maramureşeni, vasalii voievodului, care şi+au unit forţele cu cele din Moldova.
Regalitatea maghiară, ca şi în cazul Ţării româneşti, aspirând la dominaţia Moldovei, reacţionează prin campanii militare, fără ca ele să fie încununate de succes. Moldova se afirmă ca stat de sine stătător, sub conducerea lui Bogdan, care a dat statului o nouă orientare politică independentă.
Formarea statului feudal Moldova nu se încjeiase o dată cu Bogdan. Statul întemeiat în partea de nord nu încorpora toate teritoriile Moldovei şi nici nu-şi desăvârşise organizarea statatlă. O fac urmaşii, în a doua jumătate a veacului.
Unificarea teritorială deplină. Creatorului statului moldovean independent îi urmează Laţcu (1365-1374) care, având să facă faţă presiunii polono-maghiare, stabileşte raporturi cu papalitatea. În timpul lui, cecl de-al doilea stat românesc câştigă o legitimitate pe plan internaţional, fiind recunoscut ca ded sine stătător, prin eliminarea pretenţiilor de dominaţie ale statului ungar. Astfel, în anii 1374-1375, Ţara Românească şi Moldova, sincronizându-şi eforturile, se opun ofensivei regalităţii maghiare, politice şi religioase, consolidându-şi independenţa.În vremea lui Petru Muşat (1374-1391), urmaşul lui Laţcu, statul moldovean îşi consolidează poziţia politică în raport cu Ungaria şi Polonia. Se manifestă preocupări pentru organizarea economică şi administrativă, creşte prosperitatea ţării, se bat primele monede moldoveneşti, se înfiinţează Mitropolia, instituţie ce va contribui la întărirea puterii centrale. Întemeierea Mitropoliei a însemnat şi reccunoaşterea de către Polonia a autonomiei politice şi bisericeşti. În timpul lui Roman voievod (1391-1394) , dispărând ultimele rămăşiţe ale stăpânirii tătare din Moldova, este încorporată Ţara de jos, partea de sud a Moldovei. Astfel, Roman se intitulează "voievod moldovean şi moştenitor a toată Ţara Românească de la munţi până la ţărmul mării". Moldova, prin urmare, devine o nouă ţară românească, prin unificarea teritorială şi consolidarea ei politică internă şi externă.
Surse: Istoria romnânilor din cele mai vechi timpuri până la revoluţia din 1821. Editura Didactică şi pedagogică.Bucureşti-1994


Legenda formării Moldovei

external image moz-screenshot.png Harta Moldovei la 1483
MOLDOVA_by_Principatul_Moldovei.jpg


După cum ne spune Dimitrie Cantemir, "Moldova n-a avut aceleaşi hotare în toate vremurile, căci întinderea ei este când mai mare, când mai mică, după starea de înălţare sau de cădere a ţării”. Dacă întemeierea Moldovei s-a făcut în perimetrul râurilor Moldova-Siret, în perioada care a urmat şi-a extins hotarele astfel încât în timpul lui Roman I, Moldova se întindea de la munţi şi până la mare. Tot Dimitrie Cantemir ne mai spune că “în vremurile de demult Moldova era împărţită în trei părţi: cea de jos, cea de sus şi Basarabia, în care se numărau, luate la un loc 23 de ţinuturi mai mici”. Sub atacurile imperiilor vecine i-au fost luate pentru anumite perioade unele teritorii pe care agresorii le-au redenumit în interes propriu. În 1775 Austria ia nordul Moldovei pe care îl numeşte Bucovina în timp ce Rusia în 1812 ia partea de est a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, pe care tot ruşii o numesc Basarabia.
În fruntea ţării se afla domnul, cuvânt care vine din latinescul dominus. El era cel care conducea ţara îndeplinind şi funcţiile de cel mai înalt judecător şi de comandant suprem al armatei. Domnul era ajutat în cârmuirea ţării de dregători, termen care vine de asemenea din latină de la dirigo care înseamnă “a conduce”. Dregătorii erau de trei categorii: dregători mari, funcţie ce ar corespunde azi celei de ministru, a doua categorie era aceea de pârcălabi care conduceau judeţele, şi dregătorii mici care îndeplineau funcţii judecătoreşti, administrative, fiscale şi militare.

Numele

Denumirea de Moldova, vine de la râul cu acelaşi nume, pe valea căruia a fost întemeiat noul voievodat. Există mai multe teorii asupra originii numelui de Moldova. În “Descrierea Moldovei” se spune că numele râului ar veni de la Molda căţeluşa voievodului Dragoş. Există teoria care spune că numele este de origine dacică. Şi există mai multe variante. Se poate ca o parte a Daciei să se fi numit 'Molisdavia', adică Davia moale; sau de la 'Mollior Davia', adică partea cea mai plăcută din vechea Dacie. Este posibil ca numele să fi provenit de la o cetate dacică Moldava. Iar potrivit lingvistului şi cercetătorului Ion Pachia Tatomirescu numele derivă de la cuvintele: 'moldă'=„albie/vale fortificată“ plus '-dava'=„cetate sacră“. Mai există unele teorii în care se presupune originea numelui Moldova. Istoricii Giurescu & Giurescu, dar şi Iorgu Iordan susţin că numele de Moldova ar veni de la molid. Potrivit “Enciclopediei Cugetarea” numele se poate să fi rămas de la bastarni sau goţi. Astfel că Bogdan Petriceicu Hasdeu dar şi A. D. Xenopol susţin că denumirea ar provine din termenul de origine gotică “Mulda” care înseamnă „praf”. O altă teorie a lui Emil Vîrtosu considera că numele ar veni de la germanul 'Molde', 'Mulde' tradus „albie, groapă, adîncitură” şi de la cumanul 'uwe' = „vale, scobitură”..
Denumirea ţării în documente s-a făcut în funcţie de cum îşi spuneau locuitorii înşişi, şi după modul în care era percepută de stăini. Astfel în actele cancelariei domneşti ţara era denumită Moldova, după râul cu acelaşi nume, iar uneori apare şi numele de Moldovlahia, adică Vlahia Moldovenească. Grecii o denumeau Rusovlahia, adică Vlahia de lângă Rusia, sau Maurovlahia adică Vlahia neagră (de la pădurile de nepătruns), în timp ce pentru Muntenia, foloseau denumirea Ungrovlahia, adică Vlahia dinspre Ungaria. Turcii foloseau denumirile: Bogdanili, adică ţara lui Bogdan sau Cara-Bogdan însemnând Bogdania neagră (cu aceeaşi referire la pădurile de nepătruns).
Sursă: http://ro.metapedia.org/wiki/Moldova
23 martie 2011 4:29
Iacoban Ancuţa Gabriela